Sa ucizi o pasare cantatoare

“Pasarile cantatoare nu fac altceva decat sa cante,spre desfatarea noastra. Ele nu strica gradinile oamenilor,nu-si fac cuibul in lanul de porumb,isi pun tot sufletul cantand pentru noi . . . “

A gasi o carte de capatai pe filele careia se leagana atat copilaria ce nestingherita nu isi lasa uitata prezenta cat si pala proiectarea a unor secvente indescifrabile de viitor,ale unei imagini de “om cumsecade” vindeca ce mai e de vindecat la un adolescent miop. Dar formula asta impersonala care paseaza o metafora distanta nu este ce vreau intr-adevar sa exprim. Adevarul este ca am gasit atatea corole de minuni ale lumii ce trebuiesc pastrate si neatinse. Am constientizat existenta unor florilor de gheata ce pana si atinse mor sub caldura degetului,a contactului cu lumescul si fizicul. Nu vorbesc de un termopan pe care au cazut cinci fulgi de nea si s-au cristalizat ci despre natura umana si ce poate aceasta crea desfasurandu-se intr-o lume aparte. Copilaria naste pentru toti fantasme ingrozitoare,jocuri scoase din ungherele mintii nebrumate de framantarile cotidiene si aflate departe de negura socialului ce seaca puritatea oamenilor. Copilaria e plina de lacrimi sincere si fierbinti starnite fie de neinsemnatele intamplari de peste zi,fie de supunerea sufletului la suferintele semenilor. Copilaria vine cu intrebari simple dar pline de inteles. Ea nu se complica cu explicatii filozofice cliseatice si vrea raspunsuri concrete. Ea nu intelege nedreptatile lumii,nu intelege razboaiele,certurile,supararile,de ce se promoveaza egalitatea si de ce nu se respecta ce se promoveaza. Ea tine stranse si unite petalele unei azalee cum o carte buna si veche tine strans intre copertele de piele maronie foi condeiate cu fragile inscriptii caalitati si attribute umane ce nu au nevoie de un timp si un spatiu propice de desfasureare si doar de suflete gata sa si le insuseasca.


Poate ca si Blaga era un copil cand si-a scris celebra arta poetica sau poate ca simtea din perspectiva omului descatusat. Descatusat de spatial fizic,neatins de “lumina altora … de intuneric”, aflat sub “vraja nepatrunsului ascuns” . Caci el iubea si flori si ochi si buze si morminte. Asa cum si Jean Louise,Jem,Atticus,Calpurnia si domnisoara Maudie si alti cativa oameni cumsecade din Maycomb tolerau orice,pastrau cu strasnicie emotii si sentimente zdrentuite de gloata si credeau ca fiecare are menirea lui pe pamant. Credeau in ei,isi erau alaturi si au lasat marturie un exemplu de societate,familie,prietenie si iubire de semeni

Si bine zicea Atticus: nu il poti intelege pe altul decat daca iti pui pantofii lui si umbli cu ei. La drept vorbind,e de ajuns sa stai putin sa te gandesti,sa te pui in situatia altuia inaite sa il judeci si sa nu privesti lumea dintr-o singura perspective daca vrei sa o cunosti. Dar mai bine nu judeci caci e pacat sa ucizi o pasare cantatoare !

“Pe lumină... În imaginaţia mea, noaptea pieri. Era ziuă şi vecinii îşi
vedeau de treburile lor. Domnişoara Stephanie Crawford traversa
strada ca să-i împărtăşească domnişoarei Rachel ultimele noutăţi.
Domnişoara Maudie stă aplecată peste azaleele ei. Era vară, şi doi
copii alergau pe trotuar în întâmpinarea unui bărbat care venea din
depărtare către ei. Bărbatul le făcea semne cu mâna, iar copiii o
rupeau la fugă spre el, luându-se la întrecere.

Era tot vară, şi copiii s-au apropiat mai mult. Un băiat venea pe
trotuar, luptându-se cu un băţ de undiţă cât toate zilele pe care-l
trăgea după el. Un bărbat cu mâinile proptite-n şolduri îl privea
aşteptând. Vară, şi copiii lui se jucau în curtea din faţă cu prietenul lor,
mimând o mică şi năstruşnică dramă născocită de ei.

Era toamnă, şi copiii lui se băteau pe trotuar, în faţa casei
doamnei Dubose. Băiatul îşi ajuta surioara să se ridice de jos, apoi îşi
continuau drumul spre casă. Toamnă, şi copiii lui tropăiau de colo-colo,
pe la colţul străzii, cu necazurile sau victoriile zilei întipărite pe faţă. Se
opreau lângă un stejar, încântaţi, nedumeriţi, temători.

Era iarnă, şi copiii lui tremurau în faţa uşii de la intrare, cu siluetele
profilate pe fondul unui incendiu. Iarnă, şi un bărbat păşea pe stradă,
îşi arunca ochelarii şi trăgea într-un câine.

Era vară, şi el vedea cum se frânge inima copiilor lui. Din nou
toamnă, şi copiii lui aveau nevoie de Bau

IASIMUN is coming !

2 decembrie se apropie cu repeziciune si inca mai am mult de invatat. Voi fi delegatul Mexicului pe probleme social-economice in cadrul MUN-lui ce va avea loc in Iasi! Stiu ca o sa fie putin dificil,mai ales ca se va desfasura in engleza,dar ma voi descurca.

Mexicul nu are atata apa potabila de cata are nevoie,iar aceast deficient alaturi de desertficare si traficul de droguri sunt probleme nationale. Insa PIBul pe 2009 a fost de aproximativ 1.500 trilioane de dolari. In fond,Mexicul depinde de celalalte doua tari din NAFTA si cresterea sau scaderea nivelului de trai este puternic influientata de exterior.

Am de gand sa fac o figura buna,sa ma distrez si cand ma intorc sa ma apuc de invatat pentru BAC :)) sau pentru teza la istorie :))
...aaa si sa imi fac multi prieteni pe FB

presa locala raspunde !

http://www.independentonline.ro/2010/10/01/O-excursie-in-SUA-pentru-Vlad-Petru-Rares-dupa-ce-a-castigat-un-concurs-de-eseuri_2922/

Multumesc celor care sacrifica putin timp sa comenteze si celor ce citesa articolul !

In presa americana :)

http://www.nctimes.com/news/local/valley-center/article_3e545044-79d6-53d4-ad5b-7bb42e0f4065.html

Aparitie in ziarul locala. Vizita romanilor a fost salutat si de presa californiana. Am fost tratati asemeni unei delagatii oficiale,chiar daca suntm inca minori.


CLICK !

My masterpiece

Cel mai bun eseu scris in cursul clasei a XIa,castigator al unei vacante in California,SUA



Cum as dori să fie predată literatura universală în liceu


Dacă îmi căutati răspunsul să stiti că nu voi elabora vreo metodologie sofisticată, încărcată cu autori canonici (ce ar cădea să fie cunoscuti de toti pezevenghii de liceu), despre care să se stie măcar că au existat si să nu fie confundati cu vreun creator de pantofi din anii ’60 sau cu vreun actor dintr-un film cu vampiri, ecranizat după o americancă lunatică. Prezentul eseu nu contine metode de analiză a vreunui text sau puncte de plecare spre deslusirea literelor caligrafiate pe papirusuri vechi de vreun Dante, Balzac, Dostoievski, Marquez et cetera. Nici măcar nu mă gândesc să schitez profilul psihologic al vreunui personaj a cărui viată a fost citită pe întreg mapamondul.

Astăzi e la modă ca prima vânzatoare de pateuri, cârciumarul ce lasă dâre bachice, doamna de la standul de casete cu manele, elevul care îsi scrânteste limba în clisee englezesti, în sfârsit, oricine să emită păreri despre fotbal, politică, educatie. Suferim de specialisti. De ce nu as fi si eu unul dintre ei?
Clocoteste tara, de la holul sectiei de psihiatrie până la clasele de liceu, de experti în probleme de tot felul, de oameni cu idei mărete, evident importate, plagiate, citite pe un blog străin sau dintr-un tweet al unui scriitor contemporan. Să îi auzi cum vorbesc despre sistemul educational, despre ce ar trebui să ne predea profesorii la ore, despre ce aiurite sunt poeziile pentru bac. Nu îti doresc să stai o zi într-o clasă si să-i auzi pe unii dintre conationalii mei cum se laudă ba că au mai făcut două, trei puncte la vreun joc cumpărat cu bani grei, ba că nu le convine că pentru mâine au de comentat o strofă din Paul Verlaine la cererea profesoarei de franceză sau că iar se apropie Festivalul ”Shakespeare” si li se cere o pagină cu impresii stârnite în urma citirii unei piese de teatru renumite. Mai vezi câte o persoană, două în toată clasa care are o carte în ghiozdan, pe bancă sau în mână si, clar, nu face parte din grupul celor care joacă tabinet. Rar mai fuge cineva 5 minute din pauza mare până la posta din colt să ridice coletul cu trei cărti cumpărate de la anticariatul din Bucuretti, on-line, bineînteles. Rar mai apare vreun elev care vrea să fure jumătate de oră din cele cincizeci de minute ale orei de limba si literatura română pentru a prezenta o carte (străină si de programă si de literatura natională) din pricina căreia a adormit doar spre dimineată în ultimele patru zile.
Voi lăsa deoparte atitudinea afectată, de intelectual elitist, pe care o au unii când văd o carte micută si la modă si voi scrie onest despre literatura universală, despre locul ei sau, mai exact, despre inexistenta ei printre disciplinele scolare.
Nu am auzit de materia numită literatură universală decât la colegii de la filologie, eu, învătând la profilul stiinte-sociale. Noi nu studiem asa ceva, nu avem nevoie, suntem născuti deja cititi sau dacă nu, l-am făcut pe Boccaccio la grădinită. Nu, asta nu e adevărat !
Si, totusi, de literatura universală am auzit, ba mai mult decât atât, citim cu drag asemenea cărti. În clasa a noua am citit pentru ora de română “De veghe în lanul de secară” de J.D.Salinger. Cred că a fost singura carte pe care a citit-o toată clasa tocmai atunci când ne străduiam să ne regăsim, să ne cunoastem dintr-o altă perspectivă. Ne prinsese curentul acela “noi devenim adolescenti, trebuie să ne tratăm acneea si sufletul cu Zinerit si cărti din top 10 preferinte ale lui Oprah”. Îmi amintesc cum am analizat de ce pleacă Holden de acasă, pe cine iubeste mai mult . Ne-am dat seama că în ciuda teribilismului pe care îl simtim, nu suntem intangibili si nu rămânem reci la ce se întâmplă în jur si am învătat să acceptăm ajutorul, să ne lăsăm mai mult iubiti de părinti, să îi pretuim si să ne respectăm. Am vorbit la ora de română si despre “Romeo si Julieta”. Să nu mai mentionez că pe vremea aceea trăiam în viata mea o ”tragedie” amoroasă demnă de comparat cu celebra opera engleză. Pasiunea mea pentru literatură nu s-a oprit aici, la nivelul programei de limba si literatura română.
Prin institutia educatională numită scoală mi-am diversificat gustul pentru literatură cu ajutorul Cercului de lectură. Promovat prin 4,5 afise, posturi pe bloguri (atât ale noastre cât si ale profesoarei organizatoare) si anunturi lapidare, Cercul nostru se bucură de interes din partea celor care se încăpătânează să infirme teza că elevii nu mai citesc. Ne chinuim să întelegem viziunea scriitorilor, să ne creăm anumite imagini si idei ce au vrut să fie transmise de autor, să ne imaginăm lumi pe care nu le vom putea vedea niciodată decât cu ochii mintii. Asa că pot spune că întâlnirea mea cu literatura universală e foarte plăcută, iar sedintele de la Cercul de lectură reprezintă realitatea la care mă raportez când scriu despre subiectul vizat. Nu o să scriu despre un viitor utopic, ci despre cum, în prezent, literatura universală face parte din viata mea ” scolară”. Nu am visuri mărete legate de literatura predată institutional. Nu îmi fac iluzii că diriguitorii învătământului vor găsi o solutie oficială la ” foamea” de lectură a unor câtorva elevi de liceu (care nu fac parte din majoritatea din ce în ce mai atrasă de alte lucruri). De aceea, consider întâlnirile noastre pe teme literare un răspuns la cum mi se predă literatură, în general.
Cei care participăm lunar la Cerc am recomandat la începutul anului cărti despre care am dori să vorbim. Cele care au primit cele mai multe voturi au intrat în lista comună. Avem o lună la dispozitie să citim, să ne formăm idei despre mesajul transmis si să ne pregătim pentru discutia aprinsă ce nu depăseste o oră si jumătate. În ultimele zile dinaintea întâlnirii începem din clasă, să ne întrebăm dacă ai citit faza aia, dacă si-a plăcut ce a făcut personajul sau discutăm diferite pasaje peste care si se împiedică ochiul si care îti fac inima să pulseze intens. Pe de o parte neînsemnate, neputincioase să transmită decât contururi de idei, aceste dialoguri te fac să fii ascultat de toti colegii ce se opresc din orice activitate, îsi scot si căstile din urechi, renuntă la aranjatul obiectelor vestimentare numai să asculte trei propozitii cursive emise de unul dintre noi care e propulsat în topul celor mai populare persoane ale zilei. Si nu facem deloc asta în mijlocul pauzei, cu un ton cat mai ridicat! Nu facem deloc pentru că avem nevoie de atentie si pentru că dorim să trezim si în altii un spirit ”lectural” sau de receptare a mesajelor literelor negre imprimate pe foile cărtilor!
Si vine si ziua cea mare, a revelatiilor individuale sau colective. Ne strângem nerăbdatori, ne cuibărim cum putem mai bine, este deschisă ”oficial” întalnirea de către doamna dirigintă. Noi înca nu zicem nimic, suntem timizi, până când suntem întrebati ceva si începe polemica. Când opera ne permite, ne folosim si de alte materiale: poze, filmulete, muzică pentru a crea acel cadru propice unei atmosfere în care orice idee chiar năstrusnică să fie tratată cu seriozitate. Vorbim, dezbatem, ne enervăm, încercăm să ne punem în locul diferitelor persoanaje, emitem teze mai mult sau mai putin îndreptătite. Urmează o avalansă de întrebări :“ce te face să crezi asta?” “cum ai ajuns tu la concluzia asta?” la care încercăm să răspundem cât mai corect, pentru că orice trebuie argumentat. Gândim într-adevăr, procesăm asiduu si ne alergăm si ultimul neuron treaz la ora 15 .
Tragem concluziile, ne dăm seama că ne poate duce capul și mai mult de atât, că ne descurcăm din ce în ce mai bine să interpretăm texte diferite. Raportăm situatiile fictionale la cele reale si continuăm în singurătate sau nu reflectiile începute la scoală.
Acesta este modul în care îmi place să mi se predea literatura universală în scoală: prin întâlniri si discutii libere despre o carte pe care au citit-o toti cei prezenti. Îmi place când văd în jurul meu oameni interesati de ceea ce se vorbeste, îmi place să îi aud cum au păreri diferite, cum se contrazic, cum încearcă sa ajungă la o cale de mijloc. Îmi place să îi aud cum acuză un personaj si îl părtinesc pe altul, îmi place să îi văd pe cei din acelasi liceu cu mine cum se dezvoltă intelectual, cum cresc spiritual odată cu mine.
Acesta este singurul mod pe care il stiu, calea aceasta mi-a fost arătată si e singurul exemplu de contact cu literatura straină, folosindu-se drept moderatoare scoala. Si până la urmă un scriitor trebuie să scrie despre ce cunoaste si despre ce simte, nu?
Am si pretentii de scriitor! Scuzabil ?




VLAD PETRU RAREȘ,
clasa a XI-a G,
Colegiul Național” Mihai Viteazul” Slobozia,
prof. îndrumător: Stan Loredana

somebody mix my medicine !

Ma gandesc sa scriu.Habar nu am daca voi finaliza postarea sau o voi salva in nepublicate,asemenea multor altor ganduri pe care le-am lasat in acel recycle bin(cum obisnuiesc sa cred despre aceasta optiune pe care blogspot ne-o ofera). Ascult The pretty reckless in casti si incerc sa imi dau seama ce dracu s-a tot intamplat anul acest.Stiu,e prea devreme pentru un bilant,inca nu e vacanta de iarna,sa trag linie asa cum obisnuies,insa trebuie sa fac aceasta "recenzie"acum sa imi dau bine seama pe ce cale vreau sa merg si care imi vor fi avantajele.

Cand am deschis acest blog mi-am promis sa scriu orice imi trece prin minte ca sa nu se piarda in creierul din ce in ce mai fugarit de obositorul cotidian. Si ma opresc. Bag castile,o ascult pe Taylor Momsen si a ei trupa cantand "two thousnds years i've been aweak,waiting for the day to shake,to all of you who wrong me,i am i am a zombiee". In casa e o zarva toatala,familia adunat,cu totii rad si au un timp minunat insa incet,incet vad ca eu nu mai sunt eu. Nu mai exista R. ala mic si dragut,blond cu ochii de topaz,care ii topea pe toti si obtine din doua clipiri tot ce voia. Nu mai este nici R. acela care era activ non stop,care infrunta pe oricine,care ii lasa pe cei apropiati sa ii se urece in cap. O fi oare din cauza ca de undeva din trecut se intorc fapte,la implinirea carora nu am avut nicio ezitare in a le savarsi.Am lasat in urma oameni intr-o singura clipa si nu am avut niciun regret.Em fost impacat si multumit de felul in care lucrurile s-au incheiat si nu m-am lasat induplecat nici cand am vazut cat de rau ii parea.Asa am fost mereu,am avut o cruditate in ceea ce priveste relatiile cu oamenii de neinteles.Prin aceasta neclintire am castigat,insa am si pierdut mult. Si parca uneori cand ne gandim la trecut nu vedem castigurile,ci doar ce am pierdut si ni se pare catastrofic. Dar nu este asa:mereu exista un motiv pentru care cineva este in viata ta,precum exista si motivul pentru care pierzi si viata continua fara cineva sau ceva anume.

Sa revin la anul asta. A plecat ce mai importanta persoana din afara familiei,fiind nevoita de circumstante si a trebuit sa o iau de la capat intr-un fel.Mi-am resuscitat vechi legaturi,fiecare dintre ele benefice sau melefice. Am descoperit parti urate si nedemne din mine. Am dezamagit si nu mi-a pasat.Am jucat dublu.Am pierdut fix lucrurile care ma stabilizau. Am incercat sa repar si s-a reparat,insa o hartie mototolita si calcata cu fierul nu va mai fi nicodata acea hartie pe care o scoti din topul din birou.Am distrus un grup incercand sa il protejez,grava eroare dealtfle. Deseori gandesc ca am dreptate,deseori ca am gresit. Imi pare rau ca nu am fost mai ingaduitor,ca nu am incercat sa ma detasez mai bine si sa las unele lucruri de la sine. Am fost fluturatic si infidel,nu am dat explicatii,nu mi-am batut capul cu pareri de rau.Si chiar daca as fi simtit ceva clar nu as fi lasat nimic la vedere
Partea buna din toate este ca eu sunt cel mai castigat,testand pe pielea mea diverse ce ma pregatesc pentru viitoare situatii. Se zice ca facem cu totii greseli si nimeni nu invata din greselile altora,insa din propriile prostii invatam cel mai bine.

Simt cum ma invaluie incoerenta si cum ar trebui doar sa renunt si sa intru in sevraj. dar in acea stare de dupa nu voi mai intra.Nu voi mai apela la asta! O sa renunt la degradare si mizerie,asta nefiind calea mea clar.Am nevoie sa plec odata sa las in urma instincte pe care nu le voi urma,am nevoie sa inceapa scoala,chiar daca e posibil a fie un calvar,pentru a avea timpul umplut cu ceva si sa las in hibernare arahnida de noapte,Hadesul,Lilithul si Nebunul din tarot,semnele malefice pe care sunt construit si sa las soimul si plutonianul remodelator sa inabuse instinctele nedorite. Insa ele vor fi acolo si vor izbucni cu forta data viitoare...si nu se stie ce vor aduce cu ele ...

familie,parinti

Din cauza timpului liber aproape inexisten,am ajuns sa tot postez lucrari ce le-am trimis la diferite concursuri,deci,iata inca una!

Din punct de vedere al sociologiei, familia reprezintă un grup social ai cărui membri sunt legati prin legături de rudenie, de căsătorie sau adoptie, care cooperează sub aspect economic si au grijă de copii. Această institutie are functii biologice, afective, socializatoare si economice. Dar pentru fiecare, familia e deasupra oricăror definitii stiintifice si încadrări academice.

Din familie deprindem reguli elementare de comportament, mostenim de la părintii nostri trăsături de caracter si cei mai norocosi chiar si o avere. Din familie învătăm să dăm “bună ziua!”, să vorbim politicos, să nu mintim căci “greseala recunoscută e pe jumătate iertată”. Mama si tata ne zic întruna ce este bine si ce este rău, ne învată să fim responsabili, să nu călcăm gândăceii căci si ei tot fiinte sunt - bine, asta ne învată si Elena Farago - , ne îndeamnă să plantăm un copac căci asa se pare că vom salva planeta. Mama are întotdeauna grijă să fim mereu corect îmbrăcati, iar tata ne învată să gestionăm finantele. Fratii mai mari ne apară în afara casei, ne scot din probleme aparent de nerezolvat, ne acoperă în fata părintilor, îsi asumă ei trasnăile noastre si sunt chiar pedepsiti în locul nostru.

Părintii sunt aceia care cu sfială deschid subiecte mai delicate, despe fete, despre dragoste, atunci când noi deja învătasem lectiile acestea pe cont propriu.
Părintii sunt si cei care tipă la noi, care ne pedepsesc zile bune si nu ne lasă să iesim din casă chiar în seara când cea mai tare petrecere de până atunci trebuie să aibă loc. Sunt si cei care ne pot lăsa fără un leu în buzunar ca să ne facă să dăm mai multă atentie felului în care ne cheltuim banii.

Însă, trecând peste toate aceste delicii ale vietii care ne colorează filele din albumul existentei noastre, părintii sunt cei care ne insuflă cele mai sublime valori morale si comportamentale ce vor fi universal valabile atât timp cât se vor naste oameni. În ei vedem când suntem mici niste fiinte fabuloase, iar mai târziu ne vedem însăsi proiectia în viitor, căci, în fond, noi ce suntem? Suntem omogenizarea conceptelor dintre bărbatul si femeia din care provenim, suntem suflul comun al celor doi, un mozaic al felului lor de a percepe si a întelege lumea. Suntem transpunerea într-un singur trup a două bucăsi complementare ce nu au avut norocul să fie una singură de la început.

Singurii care ne vor fi întotdeauna alături, neconditionat, vor fi părintii ce ne vor reconstrui încrederea în noi, ne vor ajuta să depăsim momente de cumpăna si ne vor vindeca rănile suferite. Sunt singurii care stiu perfect cum “functionăm” noi ca mecanism cerebral si emotional, vor sti mereu de ce avem nevoie, ne vor spune o vorbă bună exact în momentul în care depindem de ea si se vor retrage la momentul oportun. Această retragere despre care vorbea si Ana Blandiana este examenul suprem al profesiei de părinte. Este retragerea strategică pe care un părinte întelept o va face doar atunci când e constient de roadele educatiei sale. E retragerea părintelui care din umbră va privi cum urmasul său se va metamorfoza într-un adult, într-un om:

”Părintii fac totul oricând pentru noi -
Ne nasc si ne cresc mai mari decât ei,
Rămân apoi cu discretie în urmă,
Nu ne deranjează de obicei.

Li-e rusine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi,
Pentru noi prea modesti si prea simpli părinti,
Vinovati pentru timpul pierdut
Ne privesc în tăcere cuminti.

Apoi îsi mută privirea în stea,
Când raza-nglodată de cer se subtie.
Si, obositi, nu pregetă-o clipă
Să ni se aseze în pământ, temelie.

Părintii mei sunt coloana vertebrală a universului meu existential.

VLAD RAREȘ

17 ani,

clasa a XI-a G,

Colegiul National” Mihai Viteazul” Slobozia

Bulevardul Unirii, nr.10, Slobozia, jud. Ialomita,

profesor coordonator: STAN LOREDANA

Panem et circenses

Dupa ce ani de zile am trăit într-o lume ce continuă să ne oripileze la orice pas cu diferite aspecte negative ale vietii, prea des cultivate în media, pe stradă sau în societate, în ultimul timp devenim tot mai preocupati să observăm si să înfierăm urâtul. Sau este doar o iluzie, din cauză ca omul nu s-a săturat din antichitate până astăzi de pâine si circ.

Auzim pe la unele emisiuni de televiziune sau citim articole care doresc să promoveze un altfel de mod de a trăi, o altfel de societate decât cea cu care ne-am obisnuit. Se vrea o reabilitate a conditiei umane, o resacralizare a sufletului până acum însetat de monden, de scandal si mahala, de viclesuguri, vorbe urâte, minciuni si dizgratie.
Până aici, nimic nou sub soare! Dorinta asta nebună de schimbare ne apucă pe toti mai devreme sau mai târziu si chiar este posibilă dacă ne-am conduce viata după anumite principii de bun-simt, dacă ne-am aseza sub zodia optimismului si am adopta o pozitie pertinentă în societate. Trebuie să ne asteptăm oricând să întâmpinăm dificultăti în aceste încercări ale noastre de evolutie socială, deoarece se stie că cel mai dificil este să interactionezi cu alti oameni.
În peisajul atât de pestrit al societătii contemporane, în plină expansiune a inculturii juvenile, am reflectat cu sovăială asupra a trei concepte care m-ar ajuta să-mi mentin o viată multumitoare din punct de vedere moral.
În primul rând, consider că atitudinea pe care o avem fată de lumea în care trăim se întoarce asupra noastră ca un bumerang. Felul cum abordăm situatiile de zi cu zi, problemele care se ivesc la tot pasul si evenimentele la care, desi nu vrem, asistăm, trebuie sa fie unul încărcat de optimism. De ce optimism? Pentru că această stare de spirit ne face mai receptivi la frumos, mai întelegători, ne ajută să nu ne lăsăm influentati negativ de mizeriile care se petrec în lume. Sentimental, acesta ne face plăcuti de oamenii pe care îi întâlnim. Ne deschide lumea într-un mod care pentru maturi poate părea nerealist, dar ne dă încredere în propriile forte, de care noi, mai toti adolescentii, avem nevoie.
Altă notiune esentială este pentru mine bunul simt. As fi putut alege si altceva: prietenia sau empatia, frumosul, binele sau adevărul, însă m-am gândit că bunul simt le înglobează pe toate. Acest “organ” al bunului- simt se formează din fragedă copilărie si se desăvârseste în familie, scoală, pe parcursul întregii vieti. Bunul- simt este pentru mine totalitatea bagajului cognitiv care ne determină să fim civilizati, să nu acceptăm lucruri ce contravin felului nostru de a fi, să respectăm oameni, animale, natură. Bunul-simt înseamnă să stii că ai libertatea să faci orice vrei fără să îi afecteze pe oamenii alături de care trăietti. Bunul-simt înseamnă să te cunosti, să ai limite si asteptări, înseamnă să te iei la luptă cu nedreptatea, să respingi valul de ignorantă care îi învăluie pe tot mai multi.
Cel de-al treilea lucru pe care il consider demn de top trei al valorilor dupa care ma ghidez in viata este resemnarea. Este cam dur cuvantul,insa vine foarte bine in completarea celorlalte doua mentionate in paragrafele anterioare,existent co consecutivitate. A devenit deja un cliseu ca viata e nedrepata,ca nu e corecta sau eu stiu ce alte adjective ii mai atribuim si in acele momente descumpanitoare resemnarea este singura cale pe care mai putem merge. Nu te poti bate cu o lume intrega ce comite acte de nedreptate,nu poti oprii mediatizarea oanenilor fara valoare ce isi creaza popularitate prin mijloace nedemne. Nu ai cum,tu,un singur suflet,sa ii treagi pe toti de mana,sa ii indrepti, se le arati o cale mai buna si sa ajuti. Si daca incerci sa o faci,te vei simtii secat de puteri la un moment dat si singur intr-o lume atat de murdara. Nu ai altceva de facut decat sa te resemnezi. Dar nu,asta nu inseamna sa te lasi doborat. Cu optimism trebuie sa o iei de la capat,sa iti traiesti viata intr-o maniera frumoasa,iar bunul simt sa se reflecte in tot ce faci.
Nu a zis nimeni ca e usor sa depasim aceasta negura in care de-a lungul timpului ne-am tot afundat. Nu a zis nimeni ca e usor sa invingi toate relele eliberate din cutia Pandorei. Dar nici nu a zis cineva ca e imposibil sa iti faci viata mai frumoasa atata timp cat ziua incepe cu o raza de soare.

Atat de valabil !

Ciocoiul este totdeauna şi în orice ţară un om venal, ipocrit, laş, orgolios, lacom, brutal până la barbarie şi dotat de o ambiţiune nemărginită, care eclată ca o bombă pe dată ce şi-a ajuns ţinta aspiraţiunilor sale.

Pepiniera în care cresc aceşti inamici ai onoarei şi ai tuturor virtuţilor cetăţeneşti este mai totdeauna casa bogatului şi mai cu seamă a bogatului parvenit. Aci vine ciocoiul, umilit, şi cere a servi pe boierul pentru o bucată de pâine, o cameră de dormit şi un veştmânt ca să se apere de asprimea frigului.

În anii dintâi, aceste vulpi cu două picioare, care întrec în ipocrizie şi vicleşug pe cele cu patru picioare din fabulele lui Esop şi La Fontaine, petrec împreună cu servitorii cei îmbătrâniţi în păcate de tot felul, îi studiază cu cea mai mare atenţiune, încât la etate de douăzeci de ani, ei ştiu foarte bine cum se fură cloşca de pe ouă fără să cârâie; cu alte cuvinte, ştiu cât să fure de la aprovizionarea din toate zilele, cât de la aprovizionările cele mari, cât de la arendarea moşiilor şi alte mai multe tranzacţiuni ale casei boiereşti în care se află servind.

Ştim cu toţii că între slugile de la casele bogaţilor, ca în toate meseriile sociale, există o ierarhie oarecare. Ciocoiul, dar, îşi începe uneori cariera de la postul de rândaş, iar alteori de la lacheu ce se pune în coada trăsurii boierului; devine cu încetul sofragiu, apoi vătaf de curte, iar mai pe urmă se face şi el boier; şi cu toate că unii-alţii îi zic în deriziune boier făcut, copiii lui însă devin boieri şi fii de boieri.

În timpul pe când ciocoiul umblă după trăsura boierului, el află toate slăbiciunile stăpânului său şi-i ajută cât poate ca să şi le împlinească în paguba lui şi în folosul său. Se întâmplă, însă, de multe ori ca stăpânul ciocoiului să aibă şi virtuţi, dar aceste lucruri pătrate nu pot să intre în capul şi în inima cea triunghiulară şi îngustă a ciocoiului plecat pe drumul de a deveni om mare cu orice preţ.

Ca sofragiu se obişnuieşte atât de mult cu mâncările delicate, încât nu mai poate să trăiască fără friptură de fazan, brânză de Parma, salam de Verona, icre moi, conserve de Franţa şi vinuri din cele mai celebre dealuri ale Europei. Astfel dar, când ciocoiul ajunge la gradul de vătaf, este corupt moraliceşte şi fiziceşte până la măduva oaselor.

Înălţat la acest din urmă şi mai suprem grad al slugăriei, ciocoiul devine prevăzător ca un prezident de cabinet... din Europa. Ideea ce-l preocupă ziua şi noaptea este de a afla metodul prin care să-şi facă stare. Diferite planuri i se prezintă în imaginaţiune, unul mai întunecos decât cellalt; le studiază pe toate şi, găsindu-le realizabile, le pune în lucrare fără mustrare de conştiinţă.

S-a zis de mai mulţi filozofi şi cărturari că conştiinţa este cel mai aspru jude al criminalului. O fi, nu tăgăduiesc, dar vătaful de curte cunoaşte secretul de a face din acest aspru judecător un consilier întocmai după cum îi trebuieşte lui.

El zice în sine: Tot omul este creat de Dumnezeu cu dreptul de a se hrăni pe pământ; de ce dar unii oameni au mai mult decât le trebuie, când alţii nu au nici chiar mijloacele necesare spre a se susţine? De ce unii sunt puternici şi alţii nebăgaţi în seamă? De ce unii stăpânesc pământuri întinse, iar alţii nu au nici chiar pământul necesar spre a se înmormânta? Aceasta este o stare de lucruri anormală zice înţeleptul vătaf de curte şi cată să o combat din toate puterile, adaugă el.

Astfel dar, omul nostru, mergând din raţionament în raţionament şi din deducţie în deducţie, devine comunist, fără ştirea lui, şi începe a pune în lucrare această doctrină atât de frumoasă şi egalitară în aparenţă, cât este de hidoasă în fond.

Nu trece mult şi ingeniosul vătaf de curte se pune cu ardoare a nivela starea societăţii... Îşi cumpără moşioare, vitişoare şi alte diminutive de acestea care fac viaţa lesne şi plină de plăceri.

După ce a ruinat de ajuns pe nenorocitul boier, care nu l-a lăsat să piară de foame pe drumuri şi după ce şi-a luat rangul de pitar, la care nu este vătaf de curte care să nu aspire, omul nostru caută un pretext şi părăseşte casa stăpânului său tocmai atunci când acesta simte cea mai mare nevoie de dânsul.

Este cunoscut că omul îmbogăţit prin furtişag nu se satură niciodată de avere, oricât de bogat ar deveni, ci, din contra, caută noi mijloace de a-şi mări bogăţiile. Căsătoria, dar, devine pentru dânsul o nouă mină de exploatat. Se propune ca ginere pe la toate fetele bogate; trimite samsari de căsătorie în toată ţara şi nu se însoară decât numai atunci când găseşte o zestre după placul lui, fără să se tulbure cât de puţin dacă femeia cu care-şi leagă soarta este jună, frumoasă şi crescută bine, sau slută şi depravată.

Omul ce se însoară numai pentru ca să-şi mărească starea niciodată nu ia soţie bună. Ciocoiul o ştie şi aceasta, dar îi pasă foarte puţin, căci el nu are altă ţintă decât realizarea planurilor sale celor ambiţioase. N-apucă să treacă luna de miere şi casa ciocoiului devine o cafenea în care se adună toată lepra societăţii. Soţia lui devine o Messalină; copiii se nasc Dumnezeu mai ştie cum, cresc împreună cu slugile şi, tocmai când ajung la gradul cel mai înalt al corupţiunii, îi trimite în Franţa ca să înveţe carte.

Nenorociţii copii, lipsiţi de educaţiunea morală şi neîntăriţi prin virtuţi şi exemple de onoare învăţate din casa părinţilor, cum ajung la porţile Parisului, cad în mâinile femeilor şi junilor celor stricaţi, care îi depravează şi mai rău; iar când se întorc în patrie, în loc să aducă cu dânşii luminile Europei civilizate, nu aduc decât viciul şi depravarea sau, dacă vreunul dintr-înşii reuşeşte a învăţa câte ceva, această cultură intelectuală, nefiind susţinută de o educaţiune morală, produce mai mult rău decât bine nenorocitei ţări ce hrăneşte în sânu-i asemenea vipere.

Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosebeşte de omul onest prin mai multe fapte, iar mai cu seamă prin purtarea sa. El nu se pronunţă definitiv pentru nici o doctrină politică, nu se face adept credincios al nici unui partid, nu doară că are spiritul drept şi nepărtinitor, ci ca să poată exploata deodată toate doctrinele şi partidele în folosul său.

Amorul de patrie, libertatea, egalitatea şi devotamentul sunt vorbele sacramentale ale ciocoiului, pe care le rosteşte prin adunări publice şi private; dar aceste virtuţi cetăţeneşti, de care face atâta pompă, nu sunt decât treptele scării pe care voieşte a se sui la putere; şi uneori, când ele nu-i servă de ajuns, el aleargă la străini şi primeşte de la dânşii posturi în ţara sa.

Ajuns la gradul de mărire pentru care a comis toate mişeliile, a suferit toate umilinţele şi a declamat, fără de a le simţi, toate virtuţile din lume, ciocoiul îşi ridică masca ipocriziei de la ochi şi se arată lumii în mizerabila şi urâcioasa nuditate a sufletului său celui mic.

Inima lui, asprită de suferinţele, umilirile şi înjosirile prin care a trecut, devine incapabilă de orice simţământ frumos şi uman. Libertatea presei îl supără, căci descoperă inechităţile vieţii sale şi nu-l lasă să despoaie de averi pe stat şi pe particulari; funcţiunile statului le împarte la ciocoi cu cea mai mare prodigalitate şi, ca să se poată folosi mai bine de orânduirile în servicie, îşi recrutează un ciocoi tot de calibrul său şi speculează printr-însul pâinea nenorociţilor funcţionari.

Iată tipul ciocoiului din toate ţările şi mai cu seamă din ţara noastră, unde lumina adevăratei civilizaţiuni n-a risipit încă norii cei groşi ai ignoranţei şi ai depravaţiunii. Iată tipul ce ne propunem a urmări în deosebitele faze prin care el a trecut în secolul nostru, de la ciocoiul cu anteriu şi cu călămări la brâu al timpilor fanariotici, până la ciocoiul cu frac şi cu mănuşi albe din zilele noastre.

 Prolog din "Ciocoii vechi si noi" de Nicolae Filimon

Hei!!tu,fatzo!!Nu te uit pentru asta !! Sa te pregatesti,iap??

Nu e frumos sa razi de altcineva...dar e al dracu' de fun !!

      Dupa un somn ce a durat pana l orale 15 ,o convorbire cu bahmu' de aproape doua ore si stresul creat de vizitatorul surpriza da-i fuga lil' r. si apuca te de proiect.Ce proiect? -realismul~curent cultural.Nimic interesant pe mess,nimic interesant p net...de altfel nimic interesant in viata mea astazi.Cum lucram eu cu gratie ca Marele Bibliotecar din Alexandria la minunata tema,tzopp!!!!! M. isi face aparitia pe taramul virtual al socializarii gratuite.Intru intr o conversatie ce nu iese din termenii normalitatii si banalitatii unui weekend amenintat de codul galben,cand messul 10 imi da o notificare de schimbare de status...." m****_* sais : se pune si greutatea? " ..ce inseamna asta :-?? ??nu ma prind...care e scopul??cine e victima?? Ma intreaba daca o am pe BigBurger in lista,ii citesc mesajul de stare si porneste avalansaaa.O repriza de ras din care nu ma opream...o repriza de ras care a ingrozit-o pe mama atat de mult incat a venit sa vadea ce-i cu viata mea..am castigat la superbingo...la kiss cash ce florile marului am!!??MissA ma suna intre timp sa ma intrebe de programul mariei mele de asta seara,insa nu eram deloc un interlocutor obisnuit fiindca radeam ca ultimul apucat.Ii spun si Pestoaicei de intempensivul eneviment ce mi-a schimbat starea intr-o clipita la care replica plina de sarcasm ma azvarle intr-o alta partida nebuna de ...ras evident.Dupa calmare ii alung si Deceneului ceata din minte in legatura cu statusurile intrigatoare.La umorul si pasiunea lui in legatura cu subiectul,sustine "cauza" lui M. cu adjective incantatoare ochiului meu insetat de binedispunere.
      Sa mai clarific putin lucrurile nu?Sa se inteleaga si altceva in afara de o criza tarzie!!Unele dintre ele,dintre divele nestavilite ale societatii contemporane sunt constiente de unicitatea domniilor lor si o exploateaza la maxim.Toate doresc sa se afirme,sa impresioneze ,sa ne dea pe spate.Si nu vorbesc doar de cele care apar pe sticla.Vorbesc si despre nebunicile astea de cartier nesatule de faima pe care fiecare le are in clasa,pe lista de persoane cu care trebuie sa fi nesuferit,si cu care dai ochii zi de zi cu diverse ocazii.Dar ce pana caprei te faci cand intra si nu se mai termina?Cand poti sa zici cu usurinta :ce'i suta in ziua de azi??" la vederea sprintenei gazele alergand pe linoleumou verde ai salii de sport??Cand spune ca tot ceea ce o deosebeste o face pesa ...pesa de muzeu...de muzeu' carmangeriei Adelei????
     Concluzie!?!Chiar mai e nevoie de unaa?? Voi da premiul pt cea mai buna gluma pe februaie chiar daca suntem inca la jumatatea lunii nimeni altuia decat lui M. al carui,oficial,am devenit fan pentru 56 de minute....56 de minute de calitate.Ai devenit supererooouuuuu!!!!

    DAA!!!am folosit nume de cod :P