Frantz Kafka - Procesul

Legea spune ca un paznic al portii sta dinaintea legii. La paznicul acesta vine un om care cere ingaduinta de a patrunde inauntru,dar paznicul ii spune ca nu poate sa il lase sa intre in clipa aceea. Omul insista si atunci paznicul ii spune:daca ti atat intra,dar sa sti ca la usa fiecarei incaperi o sa gasesti paznici din ce in ce mai puternici a caror privire nici eu nu sunt atat de tare sa o suport. Omul se resemneaza si incepe sa astepte in fata portii si ramane acolo ani indelungati. Intr-un tarziu intreaba:”daca toti oamenii cauta sa cunoasca legea,cum se face ca de atata vreme ,nimeni in afara de mine nu a cerut sa intre?” Si paznicul ii raspunde : “nimeni in afara de tine nu avea dreptul sa intre aici,caci poarta era facuta numai pentru tine.” Acum plec si o incui.

Gata.

Timpul tau s-a scurs.

…

Ca un caine

i hear voices in my mind

Cum stateam eu frumos si invatam la istorie imi aduc aminte ca sis mi-a spus azi la scoala de commul pe care mi l-a lasat. Curios(nu numai din fire,avand in vedere ca toata ziua am suferit de acasta “ciuma”si nu mi-a scapat nicio prada de sub indiscretia intrabarilor) apas magicul buton argintiu care aduce la viata monstrul de pe birou si intru pe aceast papirus virtual. Verific chestia cu pricina,ma melodramobucuresc si imi azvarlu mintea intr-un pocal al visarii,incepand sa ma gandesc la viata,la mine,la prieteni si alte condimente din aceasta “bucatarie”(vorba dnei Tont-respect).



“ce sunt eu pana la urma?ce ma defineste?cine imi e alaturi?pot avea incredere in cineva?” aud iar vocile alea nebune cum susotesc de pe dupa circumvolutiunile materialului romanesc. “taceti!!taceti acum!! “Contracareaza orgoliul nebun. “Iti e frica,nu?stiam noi ca iti e frica!!lasuulee!!lasuleeee!!nu o sa ai niciodata curajul san e raspunzi!stiam ca asa va fi…stiam ca degeaba ai intrat iarasi in aceasta stare de reverie…steam ca nu o sa descopri lucrurile care te-ar ajuta sa vezi lumea si intr-un alt mod”scancesc ele cu rautate. “care voi?cine sunteti voi?ce vreti sa imi faceti?lasati-ma….lasati-ma acum!!!plecati si nu va mai intoarceti.ma tot sacaiti de ani de zile,ma agasati si incercati sa imi aratati ce stiu eu ce.Nu vedeti ca nu va vreauInapoi cu voi!”. Rosteste aproape fara vlaga cel alea carui ganduri sunt invadate “vrei sa stii cine suntem? Crezi ca o sa poti suporta advarul si nu o sa fi atat de limitat incat sa mergi mai departe cu impresia ca totul a fost doar o imaginatie?bine! atunci asculta:noi suntem tu in viitor,in cate un moment crucial pentru tine:cand iti vei pierde cate un prieten,cand vei fi blamat,cand te vei casatori sau ti se va naste primul copil,suntem gandurile de la funeraliile parintior tai,ale rudelor apropiate…suntem mii si mii de ganduri care vin din tine sa te pregateasca sa te lupti cu orgoliu,egoismul,rautatea si nebunia ta.vrem sa stii ca singur nu ai fi nimic. Fara oamenii care te inconjoara ai fi zero. Ei te modeleaza,ei te fac pe tine tu,ei te sprijina si te coboara,datorita persoanelor dragi ai sau nu incredere in tine,datorita prietenilor sinele tau se poate manifesta in orice mod doresteTrebui sa intelegi ca orice ar fi,e necesar sa ramai ancorat in societate,sa nu ajungi sa traiesti doar pentru a consuma resursele planetei si sa te legi atat de puternic de oameni,incat sa nu iti petreci viata singur. Vei trece prin multe si multi vor fi alturi de tine. Nu ii uita niciodata ce cei apropiati care ti-au intins o mana de ajutor cand altii intorceau spatele…ei te pun in valoare si te fac sa sclipesti asa cum trebuie. Nu indrazni sa uiti sa intorci si tu la randu-ti aceste servicii si ajuta-I pe altii sa devina demni de a trai. Nu te pierde caci nu prea sunt sanse sa te mai gasesti …nu in lumea asta!”



…si de sub impactul coplesitor al acestor ganduri ma trezesc si pornesc pe apele mele tulburi

11g

Sunt ai mei si tin la ei. Cu ei ma distrez,ma cert si imi colorez cea mai mare parte din zi.
Imi place de noi!!! Suntem uniti,ne ajutam,iesim impreuna de cate ori avem ocazia si ceea ce e important,stim cum sa ne bucuram unii de compania celolalti! Ce sa mai …ne adoraammm :)))

inca un an s-a dus . . .

Si parca s-a terminat prea repede...tocmai atunci cand era asa de frumos.

Clasa a 10-a mi-a adus multe si in fond ne-a adus multe,noua ca si colectiv.
Ne-a adus un nou an in care ne-am luptat cu materiile de real,de care din fericire vom scapa de la anul, am facut toata nebunia aia cu “za clanul” si cafeluta de pe bancuta( in fond am format un grup solid,cu care ai ce vorbi,pe care te poti baza,cu care te poti distra si sunt sigur ca ne vom intelege cel putin la fel de bine pe viitor) , ne-a mai adus putina maturizare si o evolutie la unele materii. Desigur ca au fost si dezamagiri: in ceea ce ii priveste pe unii colegi ale caror faze au fost perfecte de lasat masca sau pe unii profesori de la care nu te asteptai nici in ruptul capului la o asemenea atitudine. A fost oftica de la franceza si diferentele intre G si F la limbile straine, a fost matematica,fizica si biologia care m-au tras in jos,a fost ultimul anu cu profu’ de psiho si primul in care nu am facut sportul ( ce binee). A fost un an in care ne-am facut mai tupeisti ( a nu se confunda cu nesimtiti), am stiut mai bine ce vrem,ne-am urmarit scopurile dar am creat prietenii care sper ca nu se vor rupe usor,au fost momente de impas,clipe in care a trebuit sa aleg dar le-am evitat si inca le evit crezand ca o sa baleez intre acele doua parti la fel de bine cum am facut-o pana acum si o sa pot sa fiu undeva pentru toti . Au trecut momentele de “scandal” cu F-ul,zilele in care ne udam ca cei de clasa a 6-a si zilele cand stateam pe hol si ne luam te toti care treceau( si nu o sa il uit pe Mihaita cu replicile lui fenomenale,pe “fata cu umarul” , pe Dana de la a 9-a care s-a saturat de vocea si cantecele mele dedicate si bancuta noastra cu umbrela la care ne strangem in pauze).

Ciudat dar frumos. O sa astept anul urmator cu speranta ca va fi mai bun,voi avea mai multe,o sa marim grupul ( cam imposibil :-< dar eu tot cred in asta), vom avea relatii mai bune cu profesorii si vom putea sa zicem ce avem de zis pe fata ,fara ca cineva sa se supere. Pana atunci o sa petrec vacanta asta cum nu am petrecut alta pana acum,voi merge in tabara indiferent cine vine si cine nu, voi reinnoi vechile legaturi, ma voi plimaba cu Oli ca a luat permisul cu 25,din prima (bravo!!!-maxim la toti), ma voi bronza, voi clubari si discoteciui pana nu o sa mai pot si voi pleca la bucuresti vreo luna .

Vacanta placuta!!!!

P.S. : O sa raman aici in continuare cu speranta ca nu voi face pauze din scris si imi voi continua transfigurarea sau parabola cum zicea fata care iubeste viata.

Un veac de singuratate

"În nici o clipă din viata sa nu fusese Aureliano atât de lucid ca acum, când îsi
uită de mortii lui si durerea după mortii lui, si se apucă să închidă usile si ferestrele cu
stinghiile încrucisate ale Fernandei, ca să nu se lase tulburat de nici o ispită a lumii,
căci acum stia că în pergamentele lui Melchiade era scrisă soarta lui. Le regăsi intacte
printre plantele preistorice si băltile fumegânde si insectele luminoase care făcuseră să
dispară din odaie orice urmă de trecere a oamenilor pe pământul acesta si nu avu
puterea să le scoată la lumină, ci acolo pe loc, în picioare, fără cea mai mică greutate,
ca si cum le-ar fi găsit scrise în spaniolă sub razele orbitoare ale amiezii, începu să le
descifreze cu voce tare. Era istoria familiei, redactată de Melchiade până în cele mai
neînsemnate amănunte, cu o anticipare de o sută de ani. O scrisese în sanscrită, care
era limba lui maternă, si cifrase versurile pereche cu ajutorul codului personal al
împăratului August si cele fără pereche cu codurile militare spartane. Ultima pavăză,
pe care Aureliano începuse să o întrezărească în ziua în care se lăsase cuprins de
dragostea Amarantei Ursula, consta în faptul că Melchiade nu însirase faptele după
timpul conventional al oamenilor, ci concentrase un secol întreg de episoade cotidiene
în asa fel încât toate să coexiste în aceeasi clipă. Fascinat de această descoperire,
Aureliano citi cu voce tare, fără să sară un rând, enciclicele cântate pe care Melchiade
însusi îl pusese pe Arcadio să le asculte, si care erau de fapt profetia executării lui, si
găsi vestirea nasterii femeii celei mai frumoase din lume, care avea să se înalte la cer
cu trupul si cu sufletul, si află venirea pe lume a celor doi gemeni defuncti care renuntaseră
să descifreze pergamentele, nu atât din pricina incapacitătii si a nestatorniciei,
ci pentru că încercările lor erau premature. În momentul acesta, nerăbdător să-si afle
propria sa obârsie, Aureliano sări un pasaj întreg. Atunci începu să se stârnească
vântul, căldicel, abia simtit, plin de glasurile trecutului, de murmurele muscatelor
străvechi, de suspinele deziluziilor mai vechi decât nostalgiile cele mai tenace. Nu le
dădu atentie deoarece în clipa aceea era pe cale să descopere primele indicii ale fiintei
sale, în persoana unui bunic concupiscent care se lăsase târât din frivolitate printr-un
podis halucinant, în căutarea unei femei foarte frumoase pe care nu avea să o facă
fericită. Aureliano îl recunoscu, continuă să urmărească drumurile ascunse ale
descendentei sale si descoperi clipa zămislirii sale între scorpionii si fluturii galbeni ai
unei băi crepusculare, când un simplu lucrător îsi potolea patimile cu o femeie care i
se dăruia din răzvrătire. Era atât de absorbit încât nu observă nici al doilea atac
impetuos al vântului, a cărui fortă ciclonică smulse portile si ferestrele din tâtânele lor,
târî acoperisul galeriei de răsărit si dezrădăcină temeliile. Abia atunci descoperi că
Amaranta Ursula nu era sora, ci mătusa lui, si că Francis Drake nu luase cu asalt
Riohacha decât pentru ca ei să se poată căuta prin labirinturile cele mai întortocheate
ale sângelui, pentru a zămisli animalul mitologic care avea să pună capăt spitei.
Macondo era acum un vârtej îngrozitor de praf si de dărâmături vânturate de furia
acestui uragan biblic, când Aureliano sări unsprezece pagini pentru a nu pierde timp
cu fapte prea bine cunoscute, si începu să descifreze clipa pe care tocmai o trăia,
descifrând-o pe măsură ce o trăia, prorocindu-se pe sine însusi, că descifrează ultima
pagină a manuscrisului, de parcă s-ar fi privit într-o oglindă de cuvinte. Atunci mai
sări câteva rânduri pentru a depăsi profetiile si pentru a căuta să cunoască data si
împrejurările mortii sale. Dar înainte de a ajunge la versul final, întelese deja că nu va
mai iesi niciodată din odaia aceasta, căci stătea scris că cetatea mirajelor va fi stearsă
de vânt si alungată din memoria oamenilor în clipa în care Aureliano Babilonia va fi
terminat descifrarea pergamentelor, si că tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna si
avea să rămână pe vecie de nerepetat, căci semintiilor condamnate la o sută de ani de
singurătate nu le era dată o a doua sansă pe pământ. "

Da! Am termina de citit “Un veac de singuratate” de Gabriel Garcia Marquez , carte care m-a facut sa cred ca nu numai in viata Buendizilor se repeta momentele,sentimentele si greselile,dar si in viata noastra unde supranaturalul nu tine de domeniul lumesc.Pe parcursul existentei cadem in aceleasi capcane,mai mult sau mai putin dureroase, din care evident invatam ceva.Asta ne amagim noi ca facem!!!In fond nimic din ceea ce ar trebui nu este inteles.Si nici nu ar mai fi frumoasa viata daca ne-am invata minte si am exclude clipele de tristete,melancolie,exaltare sau supararile care revin periodic asemenei bucuriilor. Nu este o carte usor de urmarit,datorita personajelor ale caror nume,poate si destin se repeta dar incurcatura in care esti introdus iti limpezeste cu siguranta cateva probleme asupra carora te-ai gandit in unele nopti tarzii. Nu cred ca parerea ma va influienta pe cineva incat sa aprecieze cartea la adevarata valoare pe care doar o poti simti in momentul in care parcurgi randurile ,valoarea aceea a unui farmec neobisnuit,dar atat de poetica si cruda si fatalista.