duminică, 19 iunie 2011

Eu,in 2021 ...

Eseul cu care am participat la concursul "Iordan Chimet"  2011 
Ancuta Ion,zbor usor catre aventura ce te asteapta. Bravo CNMV Slobozia pentru cei trei castigatori, bravo prof.-diriginte Stal Loredana Alina pentru indrumare !

            “EU” în 2021 de cuvine, “EU” în 2021 de caractere tastate pe chat, “EU” şi 2021 de adjective ce mă definesc, sau, mai sublim, “EU” şi 2021 de lucruri pe care le doresc de la viaţa mea, în viitor.
            Şi acum, voi  ce mă citiţi, aruncaţi repede o privire pe foile mele, aşteptând să vedeţi infinita listă de aşteptări, inexistentă, de altfel.
                                       
            Mă gândeam să-mi chinuiesc mintea scriind calofilic despre aspiraţii, dorinţe, o lume utopică a anilor viitori şi despre un “EU” bun, frumos, smerit ce trăieşte în armonie cu natura şi cu divinitatea. Greu nu mi-ar fi: o enumeraţie, nişte epitete cromatice sau nu, metafore cât cuprinde şi clasica schemă subiect + predicat + complement + atribut însoţită de jocuri de sunete şi sugestii simboliste, (scuzaţi semipleonasmul! ). Aş face abuz de tehnica descrierii în detaliu a unui spaţiu în care mi-aş dori să trăiesc şi, gata, aş  scăpa atât de uşor de adevărata sarcină a acestei teme propuse. Să îmi fi lăsat fantezia să zburde în Microsoft Word şi să înşire rânduri pictate de “artistul” din mine era prea uşor. Şi totuşi, îmi e teamă că asta ar fi scos la suprafaţă o mare dorinţă de a-mi schimba drumul prescris de soartă. (Ăsta nu ştiu dacă e neapărat un lucru rău, dimpotrivă. ) Mi-aş fi dorit prea mult, aş fi vrut poate mulţi bani, averi şi recunoaştere. Şi din această cauză, prefer să nu fantazez  despre cele ce vor fi ca să nu fiu sancţionat, fie şi doar estetic, aşa cum proceda moralistul  Slavici cu  personajele sale ce voiau să-şi  schimbe soarta prin încălcarea normelor morale.

            Şi asa am adus scrierea mea într-un alt punct semnificativ deseori abordat în zilele noastre: banii şi averea. Urmează propoziţia bombastică a eseului: “În jurul meu toţi aleargă după bani”. Ba chiar la şcoală, rezolvând un eseu argumentativ pe această temă, a banilor, am asistat siderat cum mulţi îşi manifestau dorinţa nebună de înavuţire şi cum credeau cu tărie că nu mai e loc de altceva, de prietenie, de sentimente adevărate, de cinste. De parcă ai mei colegi descoperiseră înaintea lui Plaut, Moliere sau Balzac patima înavuţirii şi acum perorau cu mândrie cât sunt ei de originali.  Într-adevăr, societatea ne oferă mostre de lăcomie, iar multe evenimente sunt discutabile, însă noi, ca viitori cetăţeni responsabili ai acestei ţări, ca să zic aşa, împotmolindu-mă într-un clişeu, parcă trebuie să învăţăm să alegem şi să facem diferenţa. Şi acest lucru chiar nu mi-ar plăcea: să trăiesc într-o lume avară, plină de neîncredere, alături de oameni ce se transformă în hiene. Şi dacă ştiu un lucru despre viitor, îl ştiu sigur: o să fac tot posibilul să trăiesc cât de bine se va putea, la standard înalte, dar bine să nu însemne ceea ce  mulţi înţeleg azi. Să însemne ceea ce ne spunea profesoara de franceză “o viaţă de calitate, în care să facem orice ne bucură, respectându-ne pe noi înşine datorită modului în care îi respectăm pe alţii ”. Dar stop, să nu deviez de la tema impusă.

            “EU” meditez  acum asupra sorţii mele  şi mă visez. Îmi aduc aminte de un interviu al lui Paulo Coelho în care mărturisea cum stă în curtea  vilei sale luxoase de la malul mării, la o masă de mahon, cu laptopul în faţă, admirând soarele ce se scufundă în marea sângerie şi scriind. Cred că admira de fapt cum lumea îi stă la picioare din pricina talentului şi a norocului său. Mă imaginez şi eu aşa, numai că până atunci stau în curtea părinţilor mei ce nu are nici măcar ieşire la şosea, pe patul a cărui lenjerie mimează un apus de soare, înconjurat de imprimarea ieftină, pe A4 a tabloului “Deşteptarea României” al lui Gheorghe Tattarescu. În rest, visez…

            Acum cititorul probabil se aşteaptă să urmeaze partea “vreau să trăiesc într-o societate tolerantă, care să aprecieze adevăratele valori, în care artiştii, talentele, promoterii celor trei valori: de bine, frumos şi adevăr să fie pe deplin răsplătiţi. M-am săturat de vedetele de carton ale anului 2011, vreau cu ardoare ca în 2021 să fie promovate numai geniile şi personalităţile de marcă ” şi alte formulări asemănătoare, plus o critică acidă la adresa României de astăzi. Aceste remarci stârnesc mereu admiraţie. De ce ? Fiindcă multora dintre noi ne e greu să căutam calea cea bună, modul cel mai potrivit de a ne schimba viitorul şi de a îl face plăcut. Cel mai uşor e să criticăm tot ce avem, fie bun, fie rău, să vorbim cu patos despre ce vrem de la viaţă, de la Dumnezeu, de la societate. E la îndemâna oricui să îşi afirme dorinţele şi să-şi strige nemulţumirile sau  să-şi plângă aşteptările înşelate. În schimb, nu sunt la fel de mulţi cei care pun mâna pe o carte sau fac ceva la propriu pentru viitorul lor, care îşi doresc o carieră, care, pur şi simplu, merg înainte fără să ştie ce îi aşteaptă, încercând să asimileze cât mai mult azi. Căci poate acesta e secretul: Învaţă azi pentru ziua de mâine. Şi “învaţă” să nu se citească “toceşte” , căci DEX-ul ne dă multe explicaţii pentru acest cuvânt.

            Iar tu, omule, nu face un scop dintr-un reper anume, fie el şi temporal. Nu visa că până la apusul soarelui te vei transforma într-un prinţ fermecător sau într-o zână minunată. Nu faci decât să te amăgeşti. Şi cu cât mai mari sunt aşteptările, cu atât mai mare e durerea eşecului, spune o vorbă din bătrâni. Dar ce ştiu eu despre durere şi eşec şi despre viaţă? Nimic, ar spune unii, puţin zic eu. Dar tot “EU” mai adaug că am destul timp să aflu, am o veşnicie înainte. Şi totuşi nu garantez că peste zece ani voi şti cu o boabă mai mult. Ziua de mâine poate să aducă lozul visat sau un rău nesperat. Clipa o trăieşte fiecare cum vrea.

            În final, în spiritul discursurilor glorioase, să mulţumim fiecare cui vrea: lui Dumnezeu, sorţii, înaintaşilor, lui Decebal sau lui Traian, că nu avem la purtător o staţie “meteorologică” ce ne-ar arăta cum o să fie în 2021. Ar strica farmecul experienţei. Şi pentru ce am mai trăi daca am şti de dinainte totul şi am fi capabili să răspundem dintr-o suflare marilor întrebări ale lui Iona: “ Cum se numeau bătrânii aceia buni, care tot veneau pe la noi când eram mic? Dar ceilalţi doi, bărbatul cel încruntat şi femeia cea harnică, pe care-i vedeam des prin casa noastră şi care la început nu erau aşa bătrâni? Cum se numea clădirea aceea în care am învăţat eu? Cum se numeau lucrurile pe care le-am învăţat eu? Ce nume purta povestea aia cu patru picipoare, pe care mâncam şi beam şi pe care am jucat de câteva ori? În fiecare zi vedeam pe cer ceva rotund, semăna cu o roată roşie, şi se tot rostogolea numai într-o singură parte- cum se numea? Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată din ani, pe care am trăit-o eu? Cum mă numeam eu ? ”