Dupa ce ani de zile am trăit într-o lume ce continuă să ne oripileze la orice pas cu diferite aspecte negative ale vietii, prea des cultivate în media, pe stradă sau în societate, în ultimul timp devenim tot mai preocupati să observăm si să înfierăm urâtul. Sau este doar o iluzie, din cauză ca omul nu s-a săturat din antichitate până astăzi de pâine si circ.
Auzim pe la unele emisiuni de televiziune sau citim articole care doresc să promoveze un altfel de mod de a trăi, o altfel de societate decât cea cu care ne-am obisnuit. Se vrea o reabilitate a conditiei umane, o resacralizare a sufletului până acum însetat de monden, de scandal si mahala, de viclesuguri, vorbe urâte, minciuni si dizgratie.Până aici, nimic nou sub soare! Dorinta asta nebună de schimbare ne apucă pe toti mai devreme sau mai târziu si chiar este posibilă dacă ne-am conduce viata după anumite principii de bun-simt, dacă ne-am aseza sub zodia optimismului si am adopta o pozitie pertinentă în societate. Trebuie să ne asteptăm oricând să întâmpinăm dificultăti în aceste încercări ale noastre de evolutie socială, deoarece se stie că cel mai dificil este să interactionezi cu alti oameni.
În peisajul atât de pestrit al societătii contemporane, în plină expansiune a inculturii juvenile, am reflectat cu sovăială asupra a trei concepte care m-ar ajuta să-mi mentin o viată multumitoare din punct de vedere moral.
În primul rând, consider că atitudinea pe care o avem fată de lumea în care trăim se întoarce asupra noastră ca un bumerang. Felul cum abordăm situatiile de zi cu zi, problemele care se ivesc la tot pasul si evenimentele la care, desi nu vrem, asistăm, trebuie sa fie unul încărcat de optimism. De ce optimism? Pentru că această stare de spirit ne face mai receptivi la frumos, mai întelegători, ne ajută să nu ne lăsăm influentati negativ de mizeriile care se petrec în lume. Sentimental, acesta ne face plăcuti de oamenii pe care îi întâlnim. Ne deschide lumea într-un mod care pentru maturi poate părea nerealist, dar ne dă încredere în propriile forte, de care noi, mai toti adolescentii, avem nevoie.
Altă notiune esentială este pentru mine bunul simt. As fi putut alege si altceva: prietenia sau empatia, frumosul, binele sau adevărul, însă m-am gândit că bunul simt le înglobează pe toate. Acest “organ” al bunului- simt se formează din fragedă copilărie si se desăvârseste în familie, scoală, pe parcursul întregii vieti. Bunul- simt este pentru mine totalitatea bagajului cognitiv care ne determină să fim civilizati, să nu acceptăm lucruri ce contravin felului nostru de a fi, să respectăm oameni, animale, natură. Bunul-simt înseamnă să stii că ai libertatea să faci orice vrei fără să îi afecteze pe oamenii alături de care trăietti. Bunul-simt înseamnă să te cunosti, să ai limite si asteptări, înseamnă să te iei la luptă cu nedreptatea, să respingi valul de ignorantă care îi învăluie pe tot mai multi.
Cel de-al treilea lucru pe care il consider demn de top trei al valorilor dupa care ma ghidez in viata este resemnarea. Este cam dur cuvantul,insa vine foarte bine in completarea celorlalte doua mentionate in paragrafele anterioare,existent co consecutivitate. A devenit deja un cliseu ca viata e nedrepata,ca nu e corecta sau eu stiu ce alte adjective ii mai atribuim si in acele momente descumpanitoare resemnarea este singura cale pe care mai putem merge. Nu te poti bate cu o lume intrega ce comite acte de nedreptate,nu poti oprii mediatizarea oanenilor fara valoare ce isi creaza popularitate prin mijloace nedemne. Nu ai cum,tu,un singur suflet,sa ii treagi pe toti de mana,sa ii indrepti, se le arati o cale mai buna si sa ajuti. Si daca incerci sa o faci,te vei simtii secat de puteri la un moment dat si singur intr-o lume atat de murdara. Nu ai altceva de facut decat sa te resemnezi. Dar nu,asta nu inseamna sa te lasi doborat. Cu optimism trebuie sa o iei de la capat,sa iti traiesti viata intr-o maniera frumoasa,iar bunul simt sa se reflecte in tot ce faci.
Nu a zis nimeni ca e usor sa depasim aceasta negura in care de-a lungul timpului ne-am tot afundat. Nu a zis nimeni ca e usor sa invingi toate relele eliberate din cutia Pandorei. Dar nici nu a zis cineva ca e imposibil sa iti faci viata mai frumoasa atata timp cat ziua incepe cu o raza de soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu