familie,parinti

Din cauza timpului liber aproape inexisten,am ajuns sa tot postez lucrari ce le-am trimis la diferite concursuri,deci,iata inca una!

Din punct de vedere al sociologiei, familia reprezintă un grup social ai cărui membri sunt legati prin legături de rudenie, de căsătorie sau adoptie, care cooperează sub aspect economic si au grijă de copii. Această institutie are functii biologice, afective, socializatoare si economice. Dar pentru fiecare, familia e deasupra oricăror definitii stiintifice si încadrări academice.

Din familie deprindem reguli elementare de comportament, mostenim de la părintii nostri trăsături de caracter si cei mai norocosi chiar si o avere. Din familie învătăm să dăm “bună ziua!”, să vorbim politicos, să nu mintim căci “greseala recunoscută e pe jumătate iertată”. Mama si tata ne zic întruna ce este bine si ce este rău, ne învată să fim responsabili, să nu călcăm gândăceii căci si ei tot fiinte sunt - bine, asta ne învată si Elena Farago - , ne îndeamnă să plantăm un copac căci asa se pare că vom salva planeta. Mama are întotdeauna grijă să fim mereu corect îmbrăcati, iar tata ne învată să gestionăm finantele. Fratii mai mari ne apară în afara casei, ne scot din probleme aparent de nerezolvat, ne acoperă în fata părintilor, îsi asumă ei trasnăile noastre si sunt chiar pedepsiti în locul nostru.

Părintii sunt aceia care cu sfială deschid subiecte mai delicate, despe fete, despre dragoste, atunci când noi deja învătasem lectiile acestea pe cont propriu.
Părintii sunt si cei care tipă la noi, care ne pedepsesc zile bune si nu ne lasă să iesim din casă chiar în seara când cea mai tare petrecere de până atunci trebuie să aibă loc. Sunt si cei care ne pot lăsa fără un leu în buzunar ca să ne facă să dăm mai multă atentie felului în care ne cheltuim banii.

Însă, trecând peste toate aceste delicii ale vietii care ne colorează filele din albumul existentei noastre, părintii sunt cei care ne insuflă cele mai sublime valori morale si comportamentale ce vor fi universal valabile atât timp cât se vor naste oameni. În ei vedem când suntem mici niste fiinte fabuloase, iar mai târziu ne vedem însăsi proiectia în viitor, căci, în fond, noi ce suntem? Suntem omogenizarea conceptelor dintre bărbatul si femeia din care provenim, suntem suflul comun al celor doi, un mozaic al felului lor de a percepe si a întelege lumea. Suntem transpunerea într-un singur trup a două bucăsi complementare ce nu au avut norocul să fie una singură de la început.

Singurii care ne vor fi întotdeauna alături, neconditionat, vor fi părintii ce ne vor reconstrui încrederea în noi, ne vor ajuta să depăsim momente de cumpăna si ne vor vindeca rănile suferite. Sunt singurii care stiu perfect cum “functionăm” noi ca mecanism cerebral si emotional, vor sti mereu de ce avem nevoie, ne vor spune o vorbă bună exact în momentul în care depindem de ea si se vor retrage la momentul oportun. Această retragere despre care vorbea si Ana Blandiana este examenul suprem al profesiei de părinte. Este retragerea strategică pe care un părinte întelept o va face doar atunci când e constient de roadele educatiei sale. E retragerea părintelui care din umbră va privi cum urmasul său se va metamorfoza într-un adult, într-un om:

”Părintii fac totul oricând pentru noi -
Ne nasc si ne cresc mai mari decât ei,
Rămân apoi cu discretie în urmă,
Nu ne deranjează de obicei.

Li-e rusine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi,
Pentru noi prea modesti si prea simpli părinti,
Vinovati pentru timpul pierdut
Ne privesc în tăcere cuminti.

Apoi îsi mută privirea în stea,
Când raza-nglodată de cer se subtie.
Si, obositi, nu pregetă-o clipă
Să ni se aseze în pământ, temelie.

Părintii mei sunt coloana vertebrală a universului meu existential.

VLAD RAREȘ

17 ani,

clasa a XI-a G,

Colegiul National” Mihai Viteazul” Slobozia

Bulevardul Unirii, nr.10, Slobozia, jud. Ialomita,

profesor coordonator: STAN LOREDANA