http://www.nctimes.com/news/local/valley-center/article_3e545044-79d6-53d4-ad5b-7bb42e0f4065.html
Aparitie in ziarul locala. Vizita romanilor a fost salutat si de presa californiana. Am fost tratati asemeni unei delagatii oficiale,chiar daca suntm inca minori.
CLICK !
sâmbătă, 18 septembrie 2010
My masterpiece
Cel mai bun eseu scris in cursul clasei a XIa,castigator al unei vacante in California,SUA
Cum as dori să fie predată literatura universală în liceu
Dacă îmi căutati răspunsul să stiti că nu voi elabora vreo metodologie sofisticată, încărcată cu autori canonici (ce ar cădea să fie cunoscuti de toti pezevenghii de liceu), despre care să se stie măcar că au existat si să nu fie confundati cu vreun creator de pantofi din anii ’60 sau cu vreun actor dintr-un film cu vampiri, ecranizat după o americancă lunatică. Prezentul eseu nu contine metode de analiză a vreunui text sau puncte de plecare spre deslusirea literelor caligrafiate pe papirusuri vechi de vreun Dante, Balzac, Dostoievski, Marquez et cetera. Nici măcar nu mă gândesc să schitez profilul psihologic al vreunui personaj a cărui viată a fost citită pe întreg mapamondul.
Astăzi e la modă ca prima vânzatoare de pateuri, cârciumarul ce lasă dâre bachice, doamna de la standul de casete cu manele, elevul care îsi scrânteste limba în clisee englezesti, în sfârsit, oricine să emită păreri despre fotbal, politică, educatie. Suferim de specialisti. De ce nu as fi si eu unul dintre ei?
Clocoteste tara, de la holul sectiei de psihiatrie până la clasele de liceu, de experti în probleme de tot felul, de oameni cu idei mărete, evident importate, plagiate, citite pe un blog străin sau dintr-un tweet al unui scriitor contemporan. Să îi auzi cum vorbesc despre sistemul educational, despre ce ar trebui să ne predea profesorii la ore, despre ce aiurite sunt poeziile pentru bac. Nu îti doresc să stai o zi într-o clasă si să-i auzi pe unii dintre conationalii mei cum se laudă ba că au mai făcut două, trei puncte la vreun joc cumpărat cu bani grei, ba că nu le convine că pentru mâine au de comentat o strofă din Paul Verlaine la cererea profesoarei de franceză sau că iar se apropie Festivalul ”Shakespeare” si li se cere o pagină cu impresii stârnite în urma citirii unei piese de teatru renumite. Mai vezi câte o persoană, două în toată clasa care are o carte în ghiozdan, pe bancă sau în mână si, clar, nu face parte din grupul celor care joacă tabinet. Rar mai fuge cineva 5 minute din pauza mare până la posta din colt să ridice coletul cu trei cărti cumpărate de la anticariatul din Bucuretti, on-line, bineînteles. Rar mai apare vreun elev care vrea să fure jumătate de oră din cele cincizeci de minute ale orei de limba si literatura română pentru a prezenta o carte (străină si de programă si de literatura natională) din pricina căreia a adormit doar spre dimineată în ultimele patru zile.
Voi lăsa deoparte atitudinea afectată, de intelectual elitist, pe care o au unii când văd o carte micută si la modă si voi scrie onest despre literatura universală, despre locul ei sau, mai exact, despre inexistenta ei printre disciplinele scolare.
Nu am auzit de materia numită literatură universală decât la colegii de la filologie, eu, învătând la profilul stiinte-sociale. Noi nu studiem asa ceva, nu avem nevoie, suntem născuti deja cititi sau dacă nu, l-am făcut pe Boccaccio la grădinită. Nu, asta nu e adevărat !
Si, totusi, de literatura universală am auzit, ba mai mult decât atât, citim cu drag asemenea cărti. În clasa a noua am citit pentru ora de română “De veghe în lanul de secară” de J.D.Salinger. Cred că a fost singura carte pe care a citit-o toată clasa tocmai atunci când ne străduiam să ne regăsim, să ne cunoastem dintr-o altă perspectivă. Ne prinsese curentul acela “noi devenim adolescenti, trebuie să ne tratăm acneea si sufletul cu Zinerit si cărti din top 10 preferinte ale lui Oprah”. Îmi amintesc cum am analizat de ce pleacă Holden de acasă, pe cine iubeste mai mult . Ne-am dat seama că în ciuda teribilismului pe care îl simtim, nu suntem intangibili si nu rămânem reci la ce se întâmplă în jur si am învătat să acceptăm ajutorul, să ne lăsăm mai mult iubiti de părinti, să îi pretuim si să ne respectăm. Am vorbit la ora de română si despre “Romeo si Julieta”. Să nu mai mentionez că pe vremea aceea trăiam în viata mea o ”tragedie” amoroasă demnă de comparat cu celebra opera engleză. Pasiunea mea pentru literatură nu s-a oprit aici, la nivelul programei de limba si literatura română.
Prin institutia educatională numită scoală mi-am diversificat gustul pentru literatură cu ajutorul Cercului de lectură. Promovat prin 4,5 afise, posturi pe bloguri (atât ale noastre cât si ale profesoarei organizatoare) si anunturi lapidare, Cercul nostru se bucură de interes din partea celor care se încăpătânează să infirme teza că elevii nu mai citesc. Ne chinuim să întelegem viziunea scriitorilor, să ne creăm anumite imagini si idei ce au vrut să fie transmise de autor, să ne imaginăm lumi pe care nu le vom putea vedea niciodată decât cu ochii mintii. Asa că pot spune că întâlnirea mea cu literatura universală e foarte plăcută, iar sedintele de la Cercul de lectură reprezintă realitatea la care mă raportez când scriu despre subiectul vizat. Nu o să scriu despre un viitor utopic, ci despre cum, în prezent, literatura universală face parte din viata mea ” scolară”. Nu am visuri mărete legate de literatura predată institutional. Nu îmi fac iluzii că diriguitorii învătământului vor găsi o solutie oficială la ” foamea” de lectură a unor câtorva elevi de liceu (care nu fac parte din majoritatea din ce în ce mai atrasă de alte lucruri). De aceea, consider întâlnirile noastre pe teme literare un răspuns la cum mi se predă literatură, în general.
Cei care participăm lunar la Cerc am recomandat la începutul anului cărti despre care am dori să vorbim. Cele care au primit cele mai multe voturi au intrat în lista comună. Avem o lună la dispozitie să citim, să ne formăm idei despre mesajul transmis si să ne pregătim pentru discutia aprinsă ce nu depăseste o oră si jumătate. În ultimele zile dinaintea întâlnirii începem din clasă, să ne întrebăm dacă ai citit faza aia, dacă si-a plăcut ce a făcut personajul sau discutăm diferite pasaje peste care si se împiedică ochiul si care îti fac inima să pulseze intens. Pe de o parte neînsemnate, neputincioase să transmită decât contururi de idei, aceste dialoguri te fac să fii ascultat de toti colegii ce se opresc din orice activitate, îsi scot si căstile din urechi, renuntă la aranjatul obiectelor vestimentare numai să asculte trei propozitii cursive emise de unul dintre noi care e propulsat în topul celor mai populare persoane ale zilei. Si nu facem deloc asta în mijlocul pauzei, cu un ton cat mai ridicat! Nu facem deloc pentru că avem nevoie de atentie si pentru că dorim să trezim si în altii un spirit ”lectural” sau de receptare a mesajelor literelor negre imprimate pe foile cărtilor!
Si vine si ziua cea mare, a revelatiilor individuale sau colective. Ne strângem nerăbdatori, ne cuibărim cum putem mai bine, este deschisă ”oficial” întalnirea de către doamna dirigintă. Noi înca nu zicem nimic, suntem timizi, până când suntem întrebati ceva si începe polemica. Când opera ne permite, ne folosim si de alte materiale: poze, filmulete, muzică pentru a crea acel cadru propice unei atmosfere în care orice idee chiar năstrusnică să fie tratată cu seriozitate. Vorbim, dezbatem, ne enervăm, încercăm să ne punem în locul diferitelor persoanaje, emitem teze mai mult sau mai putin îndreptătite. Urmează o avalansă de întrebări :“ce te face să crezi asta?” “cum ai ajuns tu la concluzia asta?” la care încercăm să răspundem cât mai corect, pentru că orice trebuie argumentat. Gândim într-adevăr, procesăm asiduu si ne alergăm si ultimul neuron treaz la ora 15 .
Tragem concluziile, ne dăm seama că ne poate duce capul și mai mult de atât, că ne descurcăm din ce în ce mai bine să interpretăm texte diferite. Raportăm situatiile fictionale la cele reale si continuăm în singurătate sau nu reflectiile începute la scoală.
Acesta este modul în care îmi place să mi se predea literatura universală în scoală: prin întâlniri si discutii libere despre o carte pe care au citit-o toti cei prezenti. Îmi place când văd în jurul meu oameni interesati de ceea ce se vorbeste, îmi place să îi aud cum au păreri diferite, cum se contrazic, cum încearcă sa ajungă la o cale de mijloc. Îmi place să îi aud cum acuză un personaj si îl părtinesc pe altul, îmi place să îi văd pe cei din acelasi liceu cu mine cum se dezvoltă intelectual, cum cresc spiritual odată cu mine.
Acesta este singurul mod pe care il stiu, calea aceasta mi-a fost arătată si e singurul exemplu de contact cu literatura straină, folosindu-se drept moderatoare scoala. Si până la urmă un scriitor trebuie să scrie despre ce cunoaste si despre ce simte, nu?
Am si pretentii de scriitor! Scuzabil ?
VLAD PETRU RAREȘ,
clasa a XI-a G,
Colegiul Național” Mihai Viteazul” Slobozia,
prof. îndrumător: Stan Loredana
Cum as dori să fie predată literatura universală în liceu
Dacă îmi căutati răspunsul să stiti că nu voi elabora vreo metodologie sofisticată, încărcată cu autori canonici (ce ar cădea să fie cunoscuti de toti pezevenghii de liceu), despre care să se stie măcar că au existat si să nu fie confundati cu vreun creator de pantofi din anii ’60 sau cu vreun actor dintr-un film cu vampiri, ecranizat după o americancă lunatică. Prezentul eseu nu contine metode de analiză a vreunui text sau puncte de plecare spre deslusirea literelor caligrafiate pe papirusuri vechi de vreun Dante, Balzac, Dostoievski, Marquez et cetera. Nici măcar nu mă gândesc să schitez profilul psihologic al vreunui personaj a cărui viată a fost citită pe întreg mapamondul.
Astăzi e la modă ca prima vânzatoare de pateuri, cârciumarul ce lasă dâre bachice, doamna de la standul de casete cu manele, elevul care îsi scrânteste limba în clisee englezesti, în sfârsit, oricine să emită păreri despre fotbal, politică, educatie. Suferim de specialisti. De ce nu as fi si eu unul dintre ei?
Clocoteste tara, de la holul sectiei de psihiatrie până la clasele de liceu, de experti în probleme de tot felul, de oameni cu idei mărete, evident importate, plagiate, citite pe un blog străin sau dintr-un tweet al unui scriitor contemporan. Să îi auzi cum vorbesc despre sistemul educational, despre ce ar trebui să ne predea profesorii la ore, despre ce aiurite sunt poeziile pentru bac. Nu îti doresc să stai o zi într-o clasă si să-i auzi pe unii dintre conationalii mei cum se laudă ba că au mai făcut două, trei puncte la vreun joc cumpărat cu bani grei, ba că nu le convine că pentru mâine au de comentat o strofă din Paul Verlaine la cererea profesoarei de franceză sau că iar se apropie Festivalul ”Shakespeare” si li se cere o pagină cu impresii stârnite în urma citirii unei piese de teatru renumite. Mai vezi câte o persoană, două în toată clasa care are o carte în ghiozdan, pe bancă sau în mână si, clar, nu face parte din grupul celor care joacă tabinet. Rar mai fuge cineva 5 minute din pauza mare până la posta din colt să ridice coletul cu trei cărti cumpărate de la anticariatul din Bucuretti, on-line, bineînteles. Rar mai apare vreun elev care vrea să fure jumătate de oră din cele cincizeci de minute ale orei de limba si literatura română pentru a prezenta o carte (străină si de programă si de literatura natională) din pricina căreia a adormit doar spre dimineată în ultimele patru zile.
Voi lăsa deoparte atitudinea afectată, de intelectual elitist, pe care o au unii când văd o carte micută si la modă si voi scrie onest despre literatura universală, despre locul ei sau, mai exact, despre inexistenta ei printre disciplinele scolare.
Nu am auzit de materia numită literatură universală decât la colegii de la filologie, eu, învătând la profilul stiinte-sociale. Noi nu studiem asa ceva, nu avem nevoie, suntem născuti deja cititi sau dacă nu, l-am făcut pe Boccaccio la grădinită. Nu, asta nu e adevărat !
Si, totusi, de literatura universală am auzit, ba mai mult decât atât, citim cu drag asemenea cărti. În clasa a noua am citit pentru ora de română “De veghe în lanul de secară” de J.D.Salinger. Cred că a fost singura carte pe care a citit-o toată clasa tocmai atunci când ne străduiam să ne regăsim, să ne cunoastem dintr-o altă perspectivă. Ne prinsese curentul acela “noi devenim adolescenti, trebuie să ne tratăm acneea si sufletul cu Zinerit si cărti din top 10 preferinte ale lui Oprah”. Îmi amintesc cum am analizat de ce pleacă Holden de acasă, pe cine iubeste mai mult . Ne-am dat seama că în ciuda teribilismului pe care îl simtim, nu suntem intangibili si nu rămânem reci la ce se întâmplă în jur si am învătat să acceptăm ajutorul, să ne lăsăm mai mult iubiti de părinti, să îi pretuim si să ne respectăm. Am vorbit la ora de română si despre “Romeo si Julieta”. Să nu mai mentionez că pe vremea aceea trăiam în viata mea o ”tragedie” amoroasă demnă de comparat cu celebra opera engleză. Pasiunea mea pentru literatură nu s-a oprit aici, la nivelul programei de limba si literatura română.
Prin institutia educatională numită scoală mi-am diversificat gustul pentru literatură cu ajutorul Cercului de lectură. Promovat prin 4,5 afise, posturi pe bloguri (atât ale noastre cât si ale profesoarei organizatoare) si anunturi lapidare, Cercul nostru se bucură de interes din partea celor care se încăpătânează să infirme teza că elevii nu mai citesc. Ne chinuim să întelegem viziunea scriitorilor, să ne creăm anumite imagini si idei ce au vrut să fie transmise de autor, să ne imaginăm lumi pe care nu le vom putea vedea niciodată decât cu ochii mintii. Asa că pot spune că întâlnirea mea cu literatura universală e foarte plăcută, iar sedintele de la Cercul de lectură reprezintă realitatea la care mă raportez când scriu despre subiectul vizat. Nu o să scriu despre un viitor utopic, ci despre cum, în prezent, literatura universală face parte din viata mea ” scolară”. Nu am visuri mărete legate de literatura predată institutional. Nu îmi fac iluzii că diriguitorii învătământului vor găsi o solutie oficială la ” foamea” de lectură a unor câtorva elevi de liceu (care nu fac parte din majoritatea din ce în ce mai atrasă de alte lucruri). De aceea, consider întâlnirile noastre pe teme literare un răspuns la cum mi se predă literatură, în general.
Cei care participăm lunar la Cerc am recomandat la începutul anului cărti despre care am dori să vorbim. Cele care au primit cele mai multe voturi au intrat în lista comună. Avem o lună la dispozitie să citim, să ne formăm idei despre mesajul transmis si să ne pregătim pentru discutia aprinsă ce nu depăseste o oră si jumătate. În ultimele zile dinaintea întâlnirii începem din clasă, să ne întrebăm dacă ai citit faza aia, dacă si-a plăcut ce a făcut personajul sau discutăm diferite pasaje peste care si se împiedică ochiul si care îti fac inima să pulseze intens. Pe de o parte neînsemnate, neputincioase să transmită decât contururi de idei, aceste dialoguri te fac să fii ascultat de toti colegii ce se opresc din orice activitate, îsi scot si căstile din urechi, renuntă la aranjatul obiectelor vestimentare numai să asculte trei propozitii cursive emise de unul dintre noi care e propulsat în topul celor mai populare persoane ale zilei. Si nu facem deloc asta în mijlocul pauzei, cu un ton cat mai ridicat! Nu facem deloc pentru că avem nevoie de atentie si pentru că dorim să trezim si în altii un spirit ”lectural” sau de receptare a mesajelor literelor negre imprimate pe foile cărtilor!
Si vine si ziua cea mare, a revelatiilor individuale sau colective. Ne strângem nerăbdatori, ne cuibărim cum putem mai bine, este deschisă ”oficial” întalnirea de către doamna dirigintă. Noi înca nu zicem nimic, suntem timizi, până când suntem întrebati ceva si începe polemica. Când opera ne permite, ne folosim si de alte materiale: poze, filmulete, muzică pentru a crea acel cadru propice unei atmosfere în care orice idee chiar năstrusnică să fie tratată cu seriozitate. Vorbim, dezbatem, ne enervăm, încercăm să ne punem în locul diferitelor persoanaje, emitem teze mai mult sau mai putin îndreptătite. Urmează o avalansă de întrebări :“ce te face să crezi asta?” “cum ai ajuns tu la concluzia asta?” la care încercăm să răspundem cât mai corect, pentru că orice trebuie argumentat. Gândim într-adevăr, procesăm asiduu si ne alergăm si ultimul neuron treaz la ora 15 .
Tragem concluziile, ne dăm seama că ne poate duce capul și mai mult de atât, că ne descurcăm din ce în ce mai bine să interpretăm texte diferite. Raportăm situatiile fictionale la cele reale si continuăm în singurătate sau nu reflectiile începute la scoală.
Acesta este modul în care îmi place să mi se predea literatura universală în scoală: prin întâlniri si discutii libere despre o carte pe care au citit-o toti cei prezenti. Îmi place când văd în jurul meu oameni interesati de ceea ce se vorbeste, îmi place să îi aud cum au păreri diferite, cum se contrazic, cum încearcă sa ajungă la o cale de mijloc. Îmi place să îi aud cum acuză un personaj si îl părtinesc pe altul, îmi place să îi văd pe cei din acelasi liceu cu mine cum se dezvoltă intelectual, cum cresc spiritual odată cu mine.
Acesta este singurul mod pe care il stiu, calea aceasta mi-a fost arătată si e singurul exemplu de contact cu literatura straină, folosindu-se drept moderatoare scoala. Si până la urmă un scriitor trebuie să scrie despre ce cunoaste si despre ce simte, nu?
Am si pretentii de scriitor! Scuzabil ?
VLAD PETRU RAREȘ,
clasa a XI-a G,
Colegiul Național” Mihai Viteazul” Slobozia,
prof. îndrumător: Stan Loredana
Abonați-vă la:
Postări (Atom)