Sa ucizi o pasare cantatoare

“Pasarile cantatoare nu fac altceva decat sa cante,spre desfatarea noastra. Ele nu strica gradinile oamenilor,nu-si fac cuibul in lanul de porumb,isi pun tot sufletul cantand pentru noi . . . “

A gasi o carte de capatai pe filele careia se leagana atat copilaria ce nestingherita nu isi lasa uitata prezenta cat si pala proiectarea a unor secvente indescifrabile de viitor,ale unei imagini de “om cumsecade” vindeca ce mai e de vindecat la un adolescent miop. Dar formula asta impersonala care paseaza o metafora distanta nu este ce vreau intr-adevar sa exprim. Adevarul este ca am gasit atatea corole de minuni ale lumii ce trebuiesc pastrate si neatinse. Am constientizat existenta unor florilor de gheata ce pana si atinse mor sub caldura degetului,a contactului cu lumescul si fizicul. Nu vorbesc de un termopan pe care au cazut cinci fulgi de nea si s-au cristalizat ci despre natura umana si ce poate aceasta crea desfasurandu-se intr-o lume aparte. Copilaria naste pentru toti fantasme ingrozitoare,jocuri scoase din ungherele mintii nebrumate de framantarile cotidiene si aflate departe de negura socialului ce seaca puritatea oamenilor. Copilaria e plina de lacrimi sincere si fierbinti starnite fie de neinsemnatele intamplari de peste zi,fie de supunerea sufletului la suferintele semenilor. Copilaria vine cu intrebari simple dar pline de inteles. Ea nu se complica cu explicatii filozofice cliseatice si vrea raspunsuri concrete. Ea nu intelege nedreptatile lumii,nu intelege razboaiele,certurile,supararile,de ce se promoveaza egalitatea si de ce nu se respecta ce se promoveaza. Ea tine stranse si unite petalele unei azalee cum o carte buna si veche tine strans intre copertele de piele maronie foi condeiate cu fragile inscriptii caalitati si attribute umane ce nu au nevoie de un timp si un spatiu propice de desfasureare si doar de suflete gata sa si le insuseasca.


Poate ca si Blaga era un copil cand si-a scris celebra arta poetica sau poate ca simtea din perspectiva omului descatusat. Descatusat de spatial fizic,neatins de “lumina altora … de intuneric”, aflat sub “vraja nepatrunsului ascuns” . Caci el iubea si flori si ochi si buze si morminte. Asa cum si Jean Louise,Jem,Atticus,Calpurnia si domnisoara Maudie si alti cativa oameni cumsecade din Maycomb tolerau orice,pastrau cu strasnicie emotii si sentimente zdrentuite de gloata si credeau ca fiecare are menirea lui pe pamant. Credeau in ei,isi erau alaturi si au lasat marturie un exemplu de societate,familie,prietenie si iubire de semeni

Si bine zicea Atticus: nu il poti intelege pe altul decat daca iti pui pantofii lui si umbli cu ei. La drept vorbind,e de ajuns sa stai putin sa te gandesti,sa te pui in situatia altuia inaite sa il judeci si sa nu privesti lumea dintr-o singura perspective daca vrei sa o cunosti. Dar mai bine nu judeci caci e pacat sa ucizi o pasare cantatoare !

“Pe lumină... În imaginaţia mea, noaptea pieri. Era ziuă şi vecinii îşi
vedeau de treburile lor. Domnişoara Stephanie Crawford traversa
strada ca să-i împărtăşească domnişoarei Rachel ultimele noutăţi.
Domnişoara Maudie stă aplecată peste azaleele ei. Era vară, şi doi
copii alergau pe trotuar în întâmpinarea unui bărbat care venea din
depărtare către ei. Bărbatul le făcea semne cu mâna, iar copiii o
rupeau la fugă spre el, luându-se la întrecere.

Era tot vară, şi copiii s-au apropiat mai mult. Un băiat venea pe
trotuar, luptându-se cu un băţ de undiţă cât toate zilele pe care-l
trăgea după el. Un bărbat cu mâinile proptite-n şolduri îl privea
aşteptând. Vară, şi copiii lui se jucau în curtea din faţă cu prietenul lor,
mimând o mică şi năstruşnică dramă născocită de ei.

Era toamnă, şi copiii lui se băteau pe trotuar, în faţa casei
doamnei Dubose. Băiatul îşi ajuta surioara să se ridice de jos, apoi îşi
continuau drumul spre casă. Toamnă, şi copiii lui tropăiau de colo-colo,
pe la colţul străzii, cu necazurile sau victoriile zilei întipărite pe faţă. Se
opreau lângă un stejar, încântaţi, nedumeriţi, temători.

Era iarnă, şi copiii lui tremurau în faţa uşii de la intrare, cu siluetele
profilate pe fondul unui incendiu. Iarnă, şi un bărbat păşea pe stradă,
îşi arunca ochelarii şi trăgea într-un câine.

Era vară, şi el vedea cum se frânge inima copiilor lui. Din nou
toamnă, şi copiii lui aveau nevoie de Bau